duminică, 26 februarie 2012

Elemente de limba romana vorbita in emisiunea Showbiz Report (Roxana)


Elemente de limba romana vorbita

Limba este un element cheie al oricarei culturi, iar cea romana nu face exceptie de la regula. Avand numeroase forme si dialecte, si fiind vorbita de pana la 28 de milioane de oameni, limba romana a suferit, de-a lungul timpului, schimbari severe, atat in modul in care aceasta este scrisa, cat si vorbita.
Pentru realizarea studiului, am ales emisiunea „Showbiz Report”, difuzata pe canalul de televiziune Antena 2, in fiecare duminica la ora 18:00, slot in programul TV ce permite vizionarea atat de catre adulti, cat si cei mai tineri. Sarind peste evidentele necesitati studentesti ce trebuie satisfacute, am ales emisiunea deoarece o consider potrivita pentru disectie si analiza a limbajului folosit, atat de catre prezentatoare, cat si de catre invitatul acesteia. Mereu simpatica Ilinca Vandici l-a avut in emisiune pe Alin Pascal, cataret de muzica pop (elecronica, moderna, si alte denumiri folosite pentru ceea ce este popular in zilele noastre). Pascal, dupa parerea mea, a fost un invitat bine ales deoarece mass media tinde sa se concentreze asupra muzicii din ce in ce mai mult in ultimul timp, iar prezenta acestuia nu a putut decat amplifica rating-ul emisiunii.
„Showbiz Report” debuteaza cu o lunga si foarte rapid vorbita formula de salut a lui Vandici (care pare a fi fugarita de caini): “Buna seara, dragii mei, bun gasit la o noua editie a emisiunii ‘Showbiz Report’, vacanta de vedete, aici, la Antena 2, povestim si astazi despre locurile minunate pe care le-au vazut invitatii mei in toata lumea asta, unde au ajuns, unde n-au ajuns, unde isi doresc, poate, la un moment dat, sa fie cu cineva anume, sau poate doar asa, cu niste prieteni, astazi, despre toate lucrurile acestea ne vorbeste Alin Pascal, a venit si cu niste poze absolut exceptionale. Bine ai venit.” Lipsa pauzelor in monologul adresat al lui Vandici are abilitatea extraordinara de a-i duce la confuzie pe telespectatori, chair daca ceea ce spune ea are o oarecare noima. Relatia dintre prezentatoare si cei care vizioneaza programul este bine stabilita, conturata ca o relatie apropriata, de amicitie... si apoi prompt abandonata pana la jumatatea programului (cand aceasta li se adreseaza inca o data, rugandu-i pe cei care se uita la „Showbiz Report” sa ii urmeze sfatul).
Din primele 5 minute ale emisiunii se observa contrastul dintre modul de vorbire a celor doi. Initial, cuvintele lui Vandici sunt bine puse la punct. Aceasta nu se balbaie, pune intrebarile cu precizie si nu intrerupe invitatul decat cu vreo completare (A.P.: „Pe atunci nu stiam decat vreo patru piese.” / I.V.: „Atat stiai, doar patru piese?”; A.P.: „Daca ma distrez seara, pot sa ma trezesc dimineata si in cort.” / I.V.: „Si pe banca-n parc.”). Acest lucru poate fi datorat respectului fata de invitat, sau, mult mai probabil, datorita rigiditatii reactiilor sale, vocabularul fiind limitat la doar cateva expresii de uimire si surpriza, cat si de incantare, totul fiind regizat, fapt accentuat si de catre cele cateva replici programate in robo-personalitatea ei de prezentatoare TV: „Ah, foarte/ce frumos!”, „Ah, foarte/ce dragut!”, „Foarte/ce tare!”, „Nu cred asa ceva!”, „Maxim!”.
Vandici, desi pare a fi o papusa pe sfori in atat intrebarile cat si reactiile ei, are momente de umanitate... atunci cand realizeaza ca subiectul conversatiei este un extraterestru despre care este fascinata, dar n-are habar, chair daca acesta este un lucru de cultura generala precum locatii celebre sau curiozitati predate in clasele 1-4 (A.P.: „Stii ca sunt piramidele alea...” / I.V.: „Nu, ce piramide sunt in Mexic? Nu stiu.” / A.P.: „Sunt niste piramide, nu stiu de care...” / I.V.: „Habar nu am.”; A.P.: „Am vazut masca aia de aur, a lui Tutankhamon... nu stii?” / I.V.: „Nu!”; A.P.: „M-am dus sa vad Mona Lisa, acolo, la Luvru...” / I.V.: „Care nu e nici macar originalul, probabil.” / A.P.: „Probabil ca nu.”).
Pe partea cealalta a baricadei, invitatul, Alin Pascal, este clar in elementul lui, face glume constante, are intreruperi in mijlocul propozitiei si vorbeste liber, fara a se fi gandit inainte la ce o sa raspunda. ( „Pana in data de nu-stiu-care”, „Maa... mi-e dor”, „Lasa-ma, frate!”, „Bai da` au stat aia... de nu au stai aia”, „Nu te duci la hotel de 70 de stele ca sa vezi cum e Vietnam-ul”, „Ma tare bucur!”, „Tot asa, ne-am cazat la un super... zece mii de stele cazatoare”, „M-am dus sa vad si eu, sa nu mor prost!”, „Canta un nene la acordeon, undeva, in departare.”). Ceea ce povestese Pascal rasuna cu umanitate. Vorbele lui sunt peste tot, trece de la un subiect la altul foarte rapid, face pauze in mijlocul propozitiei pentru un adaos, iar tonalitatea sa este vioaie.
Relatia dintre cei doi pare a fi una de prieteni apropiati, dat faptul ca lucreaza la aceeasi companie de televiziune. Limbajul lor este foarte lejer, ‚casual’, plin de adresari amuzante si glume, unele mai savuroase, altele ce ar trebui maturate sub covor si niciodata readuse in conversatie („Show-ul este ca o nevasta, doar ca nu ma cicaleste... fie, nici nu gateste, nici nu m-ajuta... ca o semi-nevasta. Ca o nevastuica.”; „Nu misca Mona Lisa o geana, ceva?”). Pe tot parcursul emisiunii, Vandici i se adreseaza invitatului acesteia cu prenumele ‚Alin’, pe cand el nu are oportunitatea de a o striga cu numele decat o dat, datorita rolului sau pasiv in interviu. Depanarea amintirilor, verbele la timpul trecut, aceste lucruri duc la un aer familial ce il apropie pe telespectator de subiectul discutiei.
Pe masura ce emisiunea avanseaza, Vandici incepe sa se relaxeze si cei doi chair par sa aiba o conversatie ca intre prieteni, lucru ce face telespectatorul mai bine-venit si mai implicat. Cei doi se intrerup constant, vorbesc unul peste altul, dar nu par a fi deranjati de acest lucru, fapt ce accentueaza apropierea dintre ei. Vandici chiar incepe sa faca glume pe seama invitatului sau, limbajul acesteia devenind mai lejer („Aveai fata de copil orfan, mai, Alin!”, „Vai, cum sa zici asa?!”, „Erai cam slabut!... ba nu.”, „Aia aia, aia aia.”, „Cum stau fetele la noi, pe Dorobanti!”, „E o valmaseala in capul lui, nu mai intelege nimic!”, „Ce faceai cu regina? Tu nu esti sanatos!” „Nu mai inteleg nimic... Mai, Alin!”, „Alin, cred ca voi pleca cu tine in vacanta!”, „Noi suntem intr-o emisiune aici, trebuie sa vorbim!”).
Pe parcursul emisiunii se fac numeroase referiri la culturile lumii, dar care trec repede in stereotipe si glume ce se fac intre prieteni (si ar trebui sa ramana intre prieteni): „Te duci si stai acolo, la bastinosii aia / Cu ei in cort! / Cu doi care sa te pazeasca cu pusca afara, eventual. / Mai cu pusca, mai cu un porc taiat acolo, in fata ta...”(referindu-se la oamenii din Vietnam), „Ca altfel, mai mananci un serpisor...” (referindu-se la China), „Sa inteleg ca in Egipt te plimbi doar cu taxiurile? Cu camilele nu?”.
Sunt, de asemenea, momente in care ce-i doi fac referire si la echipa de televiziune din spatele camerelor, uneori chair vorbind cu unii din cei prezenti („Uite ce fresh bun mi-au facut... multumesc mult.”/ „Hai, lasa, ca ti-am mai spus, vorbim cu baietii de la usa data viitoare cand intarzii.”) deoarece ambii sunt obisnuiti cu oamenii prezenti pe platou, ca si cand ar face parte din acelasi grup de prieteni.
Emisiunea se incheie cu inca un monolog adresat al domnisoarei Vandici ( „Alin, iti multumesc tare mult ca ai fost la noi in emisiune, te rog sa ne dai si noua un autograf. Va multumesc si dumneavoastra ca ati fost alaturi de noi. Sper ca v-a facut placere sa ne urmariti si astazi asa cum o faceti in fiecare duminica. Va dau intalnire si duminca viitoare, la aceeasi ora, evident, sa aveti o saptamana usoara. Va pup. La revedere.”), prin care aceasta spune ramas bun telespectatorilor dornici sa se intoarca pentru inca o runda.


















Bogdan Roxana Valeria, 11 A

Elementul de ironie v-a fost prezentat de catre o ceasca buna de ceai, muzica din orientul indepartat si o ura acuta pentru talkshow-urile televizate.

S1, ep2 Casting, scenariu, lumini si Ana


Sezonul I , episodul II
“Controverse…”

                                                  Casting, scenariu, lumini si
                                                                  Ana







                     Initial, doar din pura curiozitate in dimineata urmatoare Alin a sunat pe acel numar de telefon sa vada despre cine este vorba, desi banuielile sale duceau spre Ana, dar nu a raspuns nimeni la acel numar de telefon. Amagit de acest lucru, Alin se imbraca repede pentru a pleca la scoala. Inca era soarele acela varatic, care-l molosea de tot.
                   
                     Undeva in jurul orei 7:30 ajunge la scoala, intra in clasa, se aseaza in banca . Inca erau foarte multe feţe necunoscute pentru Alin, dar o singura faţă parca o stia de o viata si mai exact pe cea a Anei, dupa care era innebunit.
                      
                      Ora incepuse deja, iar elevii faceau cunostinta cu profesoara lor de biologie, asa pentru inceput. Pe la jumatatea orei in clasa intra o doamna inalta, cu o prezenta impunatoare care se prezinta ca doamna Popescu si ii intreaba pe elevi:
                       
                         -Nu v-ar interesa sa intrati in lumea teatrului? O altfel de lume decat cea in care traiti, plina de magie si printese, de cavaleri care sa salveze printesele, sa le readuca la viata printr-un sarut magic.
                         -Doamna profesoara, as dori eu..., spuse cu jumatate de gura Ana.
Ridicand doua degete agitate din cale-afara.
Alin:
                         -As dori si eu daca se poate!
                         -Sigur ca da, de ce nu? Oricum toti veti da un casting dupa ore.

“Acum, stiind ca aveam ceva de facut impreuna cu Ana, timpul trecea mai repede, dar totusi…teatru?! Oare chiar sunt bun la asta? Mai degraba sa fi scris o piesa de teatru ca Ana sa joace in ea. In orice caz stiu macar ca o sa-mi dau toata silinta. Si totusi, daca voi fi vreun pui de actor? Nu se stie niciodata ce-mi rezerva viitorul si pana la urma nu e decat un curs scolar de teatru.

                          Fiind un colegiu renumit in oras, E. C. avea si o sala de teatru, ce-i drept mai micuta, dar macar este, unde acum in jurul orei 14:00 se tineau auditiile pentru formarea echipei de teatru a liceului. Printre participantii de la auditie se aflau si Alin si Ana care au avut un mic dialog inainte de a da proba:
                           - Ti-am mai spus odata ieri ca va trebui sa ma suporti timp de patru ani! Spuse Alin raspicat si foarte sigur pe el. Chiar cu o mutra foarte mandra de ceea ce face si de ceea ce spune.
                          - Uite ce e, Alin, deja incepi sa devii putin cam stresant. Nu stiu daca ma intelegi, dar eu fac aceasta chestie cu teatrul, deoarece imi place foarte mult teatrul. Imi doresc ca intr-o zi sa ajung alaturi de nume mari din industria filmului sau a teatrului, dar cum toate au un inceput, acela fiind pentru mine azi, te rog nu mi-l strica si lasa-ma sa ma concentrez. Eu nu am venit aici sa “agat gagici”. Spuse Ana in soapta baiatului tinandu-l de mana pentru a-i captiva atentia.
                           - Nu credeam vreodata ca cineva poate fi atat de atras de o meserie cum esti tu, Ana, zice baiatul pierzandu-se in ochii sai albastri.

                   Conversatia celor doi inceteaza brusc la chemarile doamnei Popescu:
                      - Ana Evdokimenko, sa intre!
Dupa o interpretare extraordinara a personajului Julieta isi castiga locul in trupa de teatru si iese fericita si il imbratiseaza pe Alin cu foarte multa compasiune. Alin de drag ce i-a fost de imbratisarea fetei a urmat-o si a luat si el un loc in echipa de teatru a scolii.
                   
                    “De multe ori asa ti se intampla in viata, te gandesti sa faci o anumita meserie, iti doresti din suflet si numai la asta te gandesti, dar niciodata nu-ti pui intrebarea inainte: ”Si in caz de nu-mi iese, ce fac?” asa cum ma gandesc in aceste clipe la Ana care isi doreste mult sa devina o actrita buna sub lumina reflectoarelor, dar daca nu-i iese? Probabil ca o sa cada in depresie, dar sa nu punem raul inainte binelui”- au fost ultimele cuvinte scrise ale lui Alin Dandu pe acea seara dupa care a adormit bustean, obosit dupa o asemenea zi.

                     In jurul orei 2:35, Alin se trezeste brusc din cauza telefonului, avea un mesaj de la 0767832453 in care scria:
                      “Am uitat sa argumentez in mail, sa nu ma suni niciodata ziua, sunt pasare de noapte...“
              Alin pune mana pe telefon si o intreaba pe fata daca o poate contacta acum. Dupa ce primeste confirmarea o suna si se aude o voce de fata putin ragusita, dar cu foarte mult sarm:
                   -Alo...











                                                       çSFARSITè

"Ai grija de visele mele pana ma intorc si prafuieste-le cu aur" (Aimee)



                                                        (deviantart.com)





Draga mare,

Cum sa incep… ce sa iti spun mai intai?
De ce iti scriu?
Pentru ca imi e dor de tine… imi e atat de dor.. .a trecut o vesnicie de cand te-am vazut ultima oara si mi se pare ca va mai trece inca una pana la vara.
Esti infinita… ca gandurile mele, ca locul pe care il am in inima pentru tine. Vreau sa te privesc iar si  sa iti aud soaptele, sa-mi vorbesti despre lume, oameni sau fericire, sa-mi spui ca iubirea e un acid rar si ca s-ar putea sa-mi ard sufletul, sa ma inveti  cum sa-mi duc gandurile la capat cu aceeasi inversunare cu care lovesti tu tarmul.
Vreau sa alerg pescarusii cu privirea pana departe, acolo unde tu devii una cu cerul in aceeasi nuanta de azur… sa-mi iei inima si sa o porti pe valuri pana acolo unde stim amandoua ca e fericita…
Vreau sa privesc cerul inainte de rasarit si sa-ti simt briza pe piele, sa ma pierd visatoare si naiva in culorile calde ale soarelui care se indragosteste pentru a mia oara de tine.
As vrea atat de mult sa-l cert pe cel care a plecat cu vara, cu noptile in care cadeau tot atatea stele pentru cine statea cu ochii pe cer, cu iubirile tumultoase traite in necunoscut, cu plajele pline de visatori pierduti intre noapte si zi. As vrea sa-l cert pe cel care te-a acoperit acum  cu iluzii albe si reci, lasandu-ma singura si departe de mine insami.
Mi-am lasat amintirile acolo intr-un colt de plaja, le-am ascuns intr-o stanca si am alergat spre casa... imi venea sa plang, dar nu am privit in spate, pentru ca valurile tale m-ar fi adus inapoi.
Ai grija de visele mele pana ma intorc si prafuieste-le cu aur din nisipul tau; pana la vara,  o sa se transforme in aripi cu care o sa pot zbura pana la capatul lumii si inapoi…
acolo incepe fericirea,
acolo incepi tu.
Aimee.

luni, 20 februarie 2012

"De unde vin eu/ Nu lipseşte decât moartea,/ E-atâta fericire/ C-aproape că ţi-e somn." (Ana Blandiana)

 
         (deviantart.com)

Despre ţara din care venim  (Ana Blandiana)

Hai să vorbim
Despre ţara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân' la pământ
Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Şi florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Şi sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipseşte decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ţi-e somn.