Elemete de limba română vorbită în emisiunea Agentul Vip
Limba română se realizează sub forma unui sistem complex de variante lingvistice care se deosebesc între ele din perspectiva funcţiilor îndeplinite în comunicare. Elementele comune variantelor folosite în comunicarea curentă se regăsesc în româna standard (variantă nondialectală) ca formă prototipică pentru diversele ipostaze comunicative ale limbii române.
În principiu, fiecare variantă a limbii române se manifestă prin două modalităţi specifice în actul concret de comunicare: orală şi scrisă. Varianta vorbită a limbii standard aparţine nivelului stilistic nespecializat, fiind diferenţiată prin trăsături de tipul oficial (formal), „colocvial” (semiformal), „familiar”. Limba vorbită înţeleasă ca totalitate a manifestărilor orale, concrete şî individuale ale unui sistem lingvistic, a constituit, multă vreme, o preocupare periferică a lingvisticii. Neglijarea aspectului vorbit al limbii s-a datorat faptului că exprimarea orală se înfăţişează ca un ansamblu eterogen (prezentând numeroase variante) şi instabil (în continuă modificare), limba vorbită constituind terenul de manifestare a majorităţii structurilor inovative, al dinamicii limbii. în ultimii ani, odată cu dezvoltare ştiinţelor comunicării, bazată pe interpretarea materialului empiric aparţinând unor corpusuri orale riguros alcătuite, atenţia cercetătătorilor s-a îndreptat, din ce în ce mai mult, spre chestiunile ridicate de cunoaşterea vorbirii. Limba vorbită reprezintă (prototipic) utilizarea sistemului în formă de comunicare fonico-acustică şi vizuală directă (sau faţă în faţă). Perticularităţile limbii vorbite sunt determinate de condiţiile specifice impuse comunicării de realizare orală a mesajului. Uncţia conativă (de apel) şi funcţia fatică ( de menţinere a contactului între interlocutori) se concretizează în mod lingvistic printr-un întreg repertoriu de mărci, reprezentând dovezi ale atenţiei pe care interlocutorii şi-o acordă unul altuia pe surata interacţiunii: formule de politeţe, vocative nominale şi pronominale, interjecţii, imperative, forma adverbiale, întrebări de confirmare etc., singure sau în asociere. Mass-media, ne referim în special la radio şi televiziune, consemnează cele mai multe şi cele mai variate exemple de limbă română vorbită actuală, ca un sensibil barometru al schimbărilor ce apar, coexistând în deplină armonie limbajele specializate şi limbajul comun, registrul oficiual, cel familiar şi cel argotic.
Pentru a realiza studiul de faţă, am ales emisiunea Agentul Vip (Antena 2) din 11 mai 2011, în care Cristi Brancu a avut-o invitată pe Adriana Bahmuţeanu. Opţiunea pentru o emisiune de acest tip se motivează prin faptul că ea se adresează unei categorii largi de telespectatori, zona mondenă fiind un subiect cu „priză la public”, bucurându-se de audienţă mai mare decât subiectele politice, economice, artistice ş.a. Reţinem faptul că emisiunea este difuzată în prime-time, iar ora difuzării (ora 20) permite vizionarea ei şi de către copii şi adolescenţi. Vom analiza pe parcurs dacă limbajul utilizat şi conduita în conversaţie a celor doi interlocutori sunt potrivite pentru categoria publicului foarte tânăr.Am consideat-o un bun exemplu de limbă română vorbită deoarece invitaţii lui Brancu provin din medii difrite, au nivel social şi cultural variat. Vizionând emisiunea în mai multe seri am putut observa atitudinea defirită pe care moderatorul o are faţă de invitaţi, uneori mai distant, alteori mai afectuos, mai respectuos sau mai ironic, în funcţie de caz. Discursul este şî el unul adaptat invitatului, plasându-se la graniţa oficialului (ne referim la invitaţi precum Felicia Filip, Rodica Popescu-Bitănescu) sau la cea a familiarului şi chiar a argoului (Andrei Duban).
Emisiunea din 11 mai 2011 se deschide cu un „Bună-seara, doamnelor şi domnilor” rostit în limba germană, moderatorul fiind costumat şi jucându-l pe Albert Einstein (acest demers răspunde campaniei „Istorii mondene”, iniţiată de postul Antena 2). Acest Einstein de România comentează „istoriile mondene” ale zilelor noastre, referindu-se la „bombele sexy” ca bombe atomice ale show-bizului, dar şi la teoria relativităţii: „Nimic nu-i mai relativ decât un card prăduit de o aistentă tv.” Mai putem auzi în discursul său - un monolog adresat - formulări de de genul: „vedete de doi bani” (Când văd câte vedete de 2 bani aveţi aici în România, am rămas din nou mut), „am pus la cale bomba atomică...bomba sexy” şi chiar „a face mişto” („O invit alături de mine, să facă mişto de mine, pe Adriana Bahmuţeanu!”). Se face apel şi la interjecţii: „Ea a avut la aventuri extraconjugale...ehe!” (având sensul de „multe, nenumărate”), „Ya! Ya!” (interjecţie specifică limbii germane); darşi la construcţii eclamative: „E viaţă, frate!” sau interogative: „N-am dreptate?”. Rolul acestei „stand-up comedy” este de a introduce publicul în atmosfera emisiunii, de a face retrospectiva ştirilor mondene din săptămâna respectivă, de „a sparge gheaţa”, ca să folosim chiar exprimarea moderatorului. Umorul este unul bazat, în general, pe ironie, glemele sunt unele facile, iar limbajul folosit este presărat cu termeni, locuţiuni şi expresii familiare, chiar argotice uneori, dorindu-se apropierea de public, creând impresia unui discurs degajat, pritenos, „de stradă”.
Stabilirea/ menţinerea/ restabilirea contactului/ întreruperea comunicării între vorbitori se realizează, in comunicarea vorbită mai cu seamă prin intermediul unui set de formule clişeizate sau de întrebări sa răspunsuri stereotipe cu funcţie fatică (formulele de salut, formule captatio benevolentiae, formule de închidere a conversaţiei). Acţiunea de iniţiere a conversaţiei este îndeplinită prin intermediul unui text care include totdeauna solicitarea participării la activitatea dialogată. Stabilirea comunicării între Adriana Bahmuţeanu şi Cristi Brancu se face printr-o serie de glume legate mustaţa falsă a moderatorului, iar dialogul se leagă în mod natural, dominat de o notă amuzantă, dagajată, ca între prieteni. Limbajul nonverbal şî cel paraverbal vin să completeze această senzaţie de veche prietenie între cei doi. La nivel strict verbal apar întrebările de confirmare („Am dreptate, nu?”, „Ei, păi vezi?”), apelativele („Eşti Cruela că eşti mai neagră aşa... în cereul gurii, mai ales!”), conectorii pragmatici („Ce ai măncat?” „E, ceva picant!”)
Intenţia de introducere sau de schimbare a unei teme este semnalată de mijloace verbale de tipul aşa, aşadar, bun, bine, cu privire la, deci etc., care marchează tranziţia de la faza iniţială a dialogului spre cea următoare. În cazul emisiunii discutate, aceste mărci sunt prezente pe tot parzursul ei, ele aparţinând, în general, lui Cristi Brancu. Mai apar construcţii precum: „Să lăsăm asta acum...”, „Sa ne întoarcem la...”, „Să vedem ce mai face...”, „De Bianca ce zici...” ş.a. Încheierea procesului dialogal poate fi marcată prin clişee conversaţionale, conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale concluzive, adverbe de acceptare etc. Emisiunea la care ne referim se încheie cu anunţarea emisiunii Confidenţial din sâmbăta următoare: „Adriana Bahmuţeanu într-un super recital. La revedere. Vă pup. O pupăm şi pe Adriana.” Se poate observa preocuparea moderatorului pentru promaovarea altui proiect la care paricipă, formula lapidară şi convenţională de a saluta publicul şi de a-şi lua la revedere de la invitată. E, totuşi, implicată şi o doză de afecţiune în formula de încheiere. Comunicarea directă, determinată de coprezenţa locutorului şi a alocutorului, implică adresarea (modalitatea specifică), prin care se instituie relaţia dintre locutor şi alocutor în cadrul comunicării lingvistice. Adresarea presupune desemnarea destinatarului (realizată prin forme nominale şi pronominale) şi solicitarea ca destinatarul să-şi asume statutul de alocutor (prin folosirea vocativului cu intonatie specifică şi/sau prin forma imperativd a enunţurilor). În dialogul celor doi apar o serie de vocative, apelative cu care ei se „alintă” pe parcursul emisiunii, ca semn al unei apropiere ce permite o astfel de adresare. Moderatorul o prezintă publicului pe invitata sa, iniţial cu numele întreg: „O invit alături de mine pe Adriana Bahmuţeanu!”, îi spune apoi pe un ton glumeţ, reluând cuvintele ei: „Eşti Cruela că eşti mai neagră aşa... în cereul gurii, mai ales!”. În decuesul emisiunii, invitatei i se adresează cu vocativul numelui de familie: „Bahmuţeanco” sau cu forma de nominativ-acuzativ: „Bahmuţeanca” („...o altă dedicaţie pentru Bahmuţeanca noastră dragă”), cu trunchierea acestuia, ca o formă de alint şi ca semn al relaţiei de prietenie dintre ei: „Bahmu” („Bahmu, hai! Bagă tare!”, „Bahmu a venit la spartul târgului”, „...hai măi, Bahmu, că nu e în regulă!”, „...asta e Bahmu pe care o aşteptam!).într-o discuţie mai serioasă i se adresează cu prenumele: „Ei vezi, Adriana!”. Chiar pe croll-ul emisiunii apare scris: „Bahmuţeanca sare la ei!”
De cealaltă parte Adriana, dând dovadă de o imaginaţie lingvistică mai scuzută, i se adresează cu prenumele Cristi, dar cel mai adesea cu Brancule („Ca de obicei, Brancule!”, „Hai zi Brancule, că sunt curioasă!”, „...şi-a sunat-o Brancule, nu?”, „Brancule, iar te bagi ca musca în lapte?”, „Brancule, ia întreab-o tu pe doamna asta...”).
Apar în dialogul celor doi şi forme de tipul: dragi telespectatori, dragă Adriana, dragă Cristi. Aceste costrucţii reuşesc să îmbine distanţa socială cu familiaritatea care trebuie să existe între participanţii la un asemenea act de comunicare. Conţinutul lor semantic contribuie la intensificarea gradului de intimitatea în comunicare. Aşa cum se poate observa, în multe cazuri, vocativul este asociat cu interjecţii de interpelare, forme de persoana a doua la verb, forme de imperativ. Având sens apropiat de cel al imperativului, interjecţiile hortative prezintă unele trăsături comune cu vocativul şi cu imperativul: pot apărea izolat în frază, se rostesc cu o inonaţie specială şi servesc pentru a ne adresa cuiva: de aceea interjecţiile acestea pot însoţi un vocativ sau un imperativ. Notăm următoarele contexte în care apar acest tip de interjecţii: „Hai Bahmu, bagă tare!”, Hai, măi, mă laşi!”, „Ia, hai să ne amuzăm!”, „Haideţi să urmărim ce zic oamenii”, „Uite ce zic ziarele”). Desigur, discursul celor doi este presărat şi cu alte tipuri de interjecţii ce pot exprima aprobarea: „aha: cu iubita lui!”, „ah, da!”, mirarea: „
vai, ce drăguţ!” Limba română vorbită deţine o paradigmă interesantă de termeni „scurţi” de interpelare care exprimă îndemnul la luare de contact între vorbitori şî stimulează declanşarea comunicării. În cadrul emisiunii studiate, am întâlnit următoarele cuvinte cu rol de interpelare a locutorului: măi: „Măi, mi-a zis după că cică, dacă auzeam pe moment săream la gătul lor, măi, s-ar fi dat aşa, se uitau la Prigoană”, Nu, măi, eşti răutăcios!, „Măi oameni buni, o pupăză ca Bianca!”; băi: „Băi, nu ţi-e ruşine băi? Terminaţi-o cu asta!”, „românii se plictisesc, băi nene!” Atât Adriana, cât şi Brancu folosesc o serie de termeni caracteristici românei colocviale, substantive comune desemnând relaţii de rudenie, uneori însoţite de forma măi, ca fromă de adresare: „Măi, nene!”, „Ne-am bătut parte, nene!”, „...minte neică! „Unde neică, ia să văd şi eu!”.
Nu în ultimul rând, ne vom referi la numărul mare de cuvinte, locuţiuni şi expresii familiare şi chiar argotice prezente în discursul celor doi. Aflăm astfel că pe Prigoană „îl vânează gagicile”, „la botez s-au dat hostesele la el”, iar Adriana „sărea la gătul lor” dacă afla, dar el s-a cuminţit, „Nu mai e Prigoană ăla de pe vremuri care se uita după gagici...” şi „munceşte de îi sar capacele”; Bianca Drăguşeanu „spune şi ea o poveste ca să fie băgată în seamă”, dar „presa o face zob”, deşi ea „are vorbe în gură”; un domn estte curtat de nişte fete care „se cafteau rău pentru el”, deşi „nu avea miză”, dar lor „le creşte cota, S-au plimbat cu ăla şi gata, sunt şmechere”; Sânziana are „Imagine de paraşută” şi „gură de centuristă”; Pepe are nevoie „de o femeie mai casnică, nu de o moluscă la uşă”, Bahmu a venit „la spartul târgului”, Brancu „se bagă ca musca în lapte” şi vrea „ia pâinea de la guralui Capatos şi Stoian”; „Parlamentarii sar la gătul lui Moni!” Adriana este mai nou avocatul apărării domnului Prigoană deşi „Ne-am bătut parte, nene! Nu mi-am furat-o şi am stat mămăligă”, dar „Toată lumea se ia de bărbatu-meu!”, fară să ştie „Ce poate la mansardă” aşa că „Nu vă mai luaţi de Prigoană că vă sparg!”
