‎'Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior...' (O. Paler)

Octavian Paler - Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri
mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,
dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe
accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai
putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa
medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si
pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si
prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor
rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior...

Corespondenţe -Baudelaire

Natura e un templu ai carui stalpi traiesc

Si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;

Prin codri de simboluri petrece omu-n viata

Si toate-1 cerceteaza c-un ochi prietenesc.

Ca niste lungi ecouri unite-n departare

 Intr-un acord in care mari taine se ascund,

 Ca noaptea sau lumina, adanc, fara hotare,

 Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,

 Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii,

- Iar altele bogate, trufase şi haine...

      deviantart.com                          Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,

                                              Ca moscul, ambra, smirna, tamaia, care canta

                                              Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta.

Timp pentru citit... (multumesc Iovan Robert)

"De multe ori in viata, nu ne aratam fata noastra reala, suntem fortati sa purtam o "masca" a societatii numita anturaj, si de multe ori uitam cine suntem si bineinteles uitam sa mai cadem pe ganduri, sa ne punem intrebarea "cum ar fi daca? " care adesea ne-o punem in momentul cand ne cufundam intr-o lectura adanca unde ne punem pe noi in locul personajului principal pe care la un moment dat ajungem sa iubim, suferim, uram sau indragosti odata cu el sau pe el . Poate ca ar trebui sa ne gasim timp sa citim mai mult sau timp sa spunem: "Creanga ar fi fost invidios pe amintirile mele..." As dori si eu sa scriu in blogul dumneavoastra daca se poate...Inca unul aici !, pe langa Deny si Bogdan M"

Iovan "Heartbreaker" RobertFeb 6, 2012 08:29 AM

Acelasi Caragiale... (Multumesc Deny ♥)

Am căutat şi eu citate ale lui Caragiale şi am găsit câteva care mi-au plăcut.
Avea cu siguranţă un simţ al umorului (dar şi al realităţii) fantastic!

„Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.”

„Celebru este unul care începe să trăiască după ce a murit.”

„Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unuia guvernamental - iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul.”

Deny ♥Feb 3, 2012 07:05 AM

Definitia unui strigat - O.Paler

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvîntul tîrziu. 

(Octavian Paler)

Decalogul asteptarii - O.Paler

"Cele zece porunci ce trebuie urmate in pustiu:

Prima porunca: Sa astepti oricat.

A doua porunca: Sa astepti orice.

A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.

A patra porunca: Sa nu numeri zilele.

A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.

A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.

A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oda si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.

A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.

A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.

A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost aproape sigur intr-o grota."

"Cărţile sunt ca dragostea."

                                                                                                                           (deviantart.com)

                         Cărţile sunt ca dragostea. Când priveşti înapoi, identificarea primei lecturi este la fel de dificilă ca identificarea primei iubiri. Ordinea cronologică nu stabileşte neapărat întâietatea, nici când este vorba despre cărţi, nici când este vorba despre stările cunoscute sub numele de prima  dragoste. De fiecare dată când mă îndrăgosteam (şi asta a durat până târziu) eram convins că sunt (în sfârşit!) la prima dragoste, că de data asta e chiar pe bune. Mi se părea că pentru prima oară trăiesc cu adevărat. Toate experienţele anterioare păleau în lumina pasiunii prezente, sortită şi ea uitării în clipa unor noi scăpărări amoroase. La fel, fiecare nouă carte citită umbrea toate cărţile pe care le citisem până atunci, ba chiar şi iubirile care o precedaseră, doar pentru a fi, la rândul ei, retrogradată în banal de o nouă lectură... Ajunsesem să simt că îmi trădez iubitele cu cărţi şi cărţile cu iubite. Căutam pe atunci cartea la care să mă pot opri definitiv, citind-o iarăşi şi iarăşi de la capăt, fără să mă plictisesc, fără să mai simt vreodată nevoia altei cărţi.[...]

      Am încercat  mai târziu să aflu care a fost, de fapt, prima mea carte [...] Constat că prima mea carte datează din perioada preşcolară şi că nu a existat niciodată sub formă de carte palpabilă, deşi când mă gândesc la ea îi văd coperţile, îi simt mirosul în nări, îi aud foşnetul plin al paginilor, îi desluşesc forma şi greutatea în palme. Este o antologie cristalizată spontan din poveştile şi poeziile pe care mi le spunea mamaia, bunica mea de la ţară [...]

            Antologia lui mamaia a fost  abecedarul meu nescris.

         (Florin Bican, Abecedarul meu nescris, în volumul  Care-i faza cu cititul?)